Tratăm cu profesionalism siguranţa şi intimitatea clienţilor noştri şi asigurăm confidenţialitate pentru toţi cei care folosesc Transfer.ro.
Nu stocăm date personale decât cu acordul tău şi nu le folosim decât pentru scopul cu care tu ni le-ai furnizat.
Prin urmare, de la noi nu vei primi e-mailuri/sms-uri sau scrisori nigeriene de la "partenerii" noştri.
Datele de trafic sunt folosite doar în scopuri statistice, pentru a construi permanent un serviciu mai bun. Cei 4 ani de experienţă de transfer.ro ne-au ajutat să ne stabilim un set de norme, care să protejeze datele tale. Câteva dintre măsurile pe care le-am luat pentru a proteja confidenţialitatea şi integritatea datelor:
- Fiecare fişier transferat primeşte un identificator unic (random), ataşat, astfel încât nimeni, în afară de tine şi destinatar, să nu poată accesa fişierele;
- Pentru conturile PRO şi PRO+ poţi vizualiza lista accesărilor pe fişierele transferate de tine . Asfel, poţi vedea oricând de unde şi când au fost accesate fişierele transferate;
- Userul şi parola ta sunt criptate în baza noastă de date, astfel datele tale sunt în siguranţă;
- Folosim matrici RAID10 pentru a ne proteja în cazul în care blocurile de stocare au probleme tehnice (ex.: schimbăm ~2 hard-diskuri pe lună);
- Folosim serevere distribuite în locaţii geografice diferite, pentru a elimina cât mai multe din posibilele probleme legate de conexiune la internet, curent etc.